ÎNECĂCIUNE, înecăciuni, s. f. (Rar) 1. Înec. Seara, la masă, nu fuse altă vorbă decît de baia Elenei în Prahova, de rîuri, de înecăciuni. BOLINTINEANU, O. 430. 2. Greutate de a respira, sufocare; stare de sufocare. S-a iritat așa de grozav din ceartă încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, O. I 329.