ÎNTRETĂIAT, -Ă, întretăiați, -te, adj. 1. Tăiat de-a curmezișul; încrucișat. Drumuri întretăiate. 2. (Despre vorbire, respirație, plîns etc.) întrerupt, cu întreruperi, cu intermitențe. Gemea de turbare neputincioasă bolborosind cuvinte întretăiate. DUMITRIU, P. F. 42. Frusinica înlemni cu răsuflarea întretăiată. MIHALE, O. 503. ◊ (Adverbial) Elvira zise întretăiat, printre lacrimi: – O să ne omoare. DUMITRIU, B. F. 46.