ABSOLUȚIUNE, absoluțiuni, s. f. 1. Iertare de pedeapsă a unui acuzat când faptul imputat nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor, dată de obicei de papă². [Pr.: -ți-u-] – Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis.