❍ ACĂTARE², ACĂTĂRII, ACĂTĂRILEA adv. inv. Mold. Bucov. 1 De preț, ales, de vre-un folos deosebit, de mare treabă: Vasilie-Vodă își cernea barba, pe atîta se cunoștea că nu avea acătare minte sau frica lui Dumnezeu (NEC.) ¶ 2 Cum se cade, mai de seamă, mai bine: cam frig afară, dar nici aici nu-i mai acătării (SAD.).