ALDUI vb. (Ban., Criș., Trans. SV) A binecuvînta. Blagoslovască pre voi Dumnezău și vă alduiască. MOL. 1676¹, 184^r. Alduiĕsk. Benedico. AC, 327. Să vor aldui cu coconi. PP, 76^v. El mă înderepteze, mă alduiască, mă păzească. CAT. B, 53; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; SA, 42^v, 47^r; MOL. 1695, 50^v; VISKI, apud TEW; VCC, 10, 14, 22; MISC. SEC. XVII, 8^r, 10^v, 22^r, 26^r, 60^r, 97^r; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; CAT. B, 55. Etimologie: magh. áldani. Vezi și alduială, alduit, alduitură.