BALAMA, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic, compus din două piese articulate între ele pe un ax, una putînd fi prinsă de un cadran fix, iar cealaltă de o piesă mobilă, căreia îi permite o mișcare de închidere și de deschidere; țîțînă. ♦ Fig. (Fam., la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia cuiva sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrîneții, a oboselii, a fricii). A scoate (pe cineva) din balamale = a enerva. A (sau a-și) ieși (sau a-și sări) din balamale = a-și ieși din fire. A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Tc. baglama.