BEILIC s. n. (Mold.) 1. Casă în care erau găzduiți beii și alți trimiși oficiali ai Porții Otomane în Țările Românești. Îi ducea la casele de beilie, la ceauș. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. 2. Muncă efectuată gratuit în folosul unui bei sau al feudalilor autohtoni. Nimica beilicuri în țară nu s-au făcut, ce tot cu bani au plătit Măria sa Constantin-Vodă. NECULCE. Variante: beilîc (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU). Etimologie: tc. beylik. substantiv neutru