belemnit sm [At: N. LEON, MED. 114 / Pl: ~iți / E: fr bélemnite] (Glg) Gen de moluscă fosilă din clasa cefalopodelor Si: (îvp) coadă-de-șarpe.

belemnit s.m. (paleon.) Gen de moluscă fosilă, din clasa cefalopodelor, care avea un os intern de susținere. • pl. -ți. /<fr. bélemnite.

†BELEMNIT sm., *BELEMNITĂ (pl. -ite) sf. 🗺 Gen de molusce fosile din clasa cefalopodelor, avînd forma cilindrică și ascuțită la unul din capete; sînt foarte răspîndite în terenurile jurasice și cretacice (🖼 437) [fr.].

BELEMNIT, belemniți, s. m. Gen de moluscă fosilă din clasa cefalopodelor, care posedă un os intern de susținere.

BELEMNIT, belemniți, s. m. Gen de moluscă fosilă din clasa cefalopodelor, care are un os intern de susținere. – Fr. bélemnite (<gr.).

BELEMNIT s.m. Gen de moluscă cefalopodă fosilă, cu cochilie dreaptă conică, avînd un os intern de susținere. [< fr. bélemnite].

BELEMNIT s. m. moluscă cefalopodă fosilă, cu un os intern de susținere. (< fr. bélemnite)

BELEMNIT ~ți m. paleont. Moluscă cefalopodă fosilă, care a trăit în mezozoic. /<fr. bélemnite

belemnit m. scoică fosilă în formă de săgeată sau de cilindru țuguiat, numită de popor piatră de trăsnet.

*belemnít m. (vgr. belemnites, peatră în formă de săgeată). Min. Un fel de melc fosil cefalopod.

belemnit s. m., pl. belemniți

belemnit s. m., pl. belemniți

belemnit s. m., pl. belemniți

BELEMNÍT (< fr. {i}; {s} gr. belemnon „săgeată”) s. m. (PALEONT.) Ordin de cefalopode dibranhiate, exclusiv fosile, cu cochilie calcaroasă, din care s-a păstrat partea inferioară masivă, de formă cilindro-conică (de glonte). Caracteristică pentru Mezozoic; apare în Triasic, dar dezvoltarea maximă o are în Jurasic și Cretacic, la sfîrșitul căruia dispare.

BELEMNIT s. (GEOL.) (reg.) coadă-de-șarpe.

BELEMNIT s. (GEOL.) (reg.) coadă-de-șarpe.