bemol (< lat. b molle „b neted, rotund”) 1. Semn grafic, plasat în fața notei*, sau la cheie* (v. armură) indică coborârea sunetului cu un semiton* cromatic (♭). B. se poate dubla (dublu ♭♭), sunetul fiind coborât astfel cu două semitonuri cromatice. Denumirea b. provine de la forma specifică a literei b (♭, lat. b rotundum sau b molle) prin care, în notația literală (sec. 10) se indică sunetul si coborât cu un semiton. Până în sec. 18, b. se folosea în notație și pentru a anula diezul* (v. bas cifrat; becar). 2. (ieșit din uz) minor* (despre tonalități). Echiv. engl.: flat; fr. bémol; it. bemolle; germ. Be; sp. bemol. V. aliterație; b; dur; solmizație.