bidă, bide, (bdidă), s.f. – (reg.) 1. Prostituată (DRT, 2010). 2. Necaz, pacoste, supărare (Bud, 1908; Papahagi, 1925): „Mânca-ți-ar bida gura” (Bârlea, 1924, I: 304). 3. Mizerie (DRT, 2010). ♦ (onom.) Bide, Bidea, nume de familie (11 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. beda, ucr. bida (MDA).