BIMBAȘA, bimbași, s. m. (Învechit; în armata turcă din secolul al XIX-lea) Comandant, căpetenie peste 1000 de soldați. Am să-mi durez o pereche de poturi arnăuțești, să par că-s bimbașa Sava. ALECSANDRI, T. 181. ◊ (Azi numai în expr.) A trăi ca un bimbașa (sau ca bimbașa) = a trăi în lux, în belșug. (în forma bimpașa) La mine trăiți ca bimpașa, se lăuda jupîn Moțatu. STANCU, D. 371. De unde trăiam înainte ca bimbașa cu patru sfanți pe si, astăzi nu-mi ajung patru poli. La TDRG. – Variantă: bimpașa s. m.