bimbașă s.m. 1 (înv.; în armata turcă din sec. 19) Comandant peste 1000 de soldați. Am să-mi durez o pereche de poturi arnăuțești, să par că-s bimpașa Sava (ALECS.). 2 (fam.) expr. A trăi ca (un) bimbașă = a trăi în belșug. La mine trăiți ca bimpașa, se lăuda jupîn Moțatu (STANCU). • pl. -i. și bimpașă s.m. /<tc. binbași.