biserică s.f. 1 Clădire destinată celebrării unui cult creștin; Casa Domnului. Am grăit... în biserică, propoveduind cuvîntul lui Dumnezeu (Antim). ◊ expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi ușă de biserică = a) a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; b) a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a) a nu da importanță conveniențelor sociale; b) a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute. A fi cheie de biserică v. cheie. A șopoti în biserică v. șopoti. A veni de la biserică v. veni. ♦ Adunare a credincioșilor. Biserica s-a înfiorat de jalea orfanilor. ♦ Parohie. 2 Instituția creștinismului în ansamblu. ◊ Om al bisericii v. om. Părinții bisericii v. părinte. 3 (cu determ.) Comunitate religioasă de același cult. Majoritatea românilor țin de Biserica Ortodoxă. ◊ Biserica Catolică v. catolic. Biserică colegială v. colegial. Biserică confesională v. confesional. Biserică pravoslavnică v. pravoslavnic. Biserica Răsăriteană v. răsăritean. Biserica Romană v. roman. 4 fig. Învățătura morală de la biserică. Biserica deschide pe om (CR.). 5 Biserică-necropolă = biserică în care se găsesc morminte și cripte. 6 Compus: (entom.) biserica-dracului = ploșniță de plante (Pentatoma beccarum). • pl. -ci. și (înv.) băsearecă s.f. /lat. basĭlĭca, -ae.