BIZUI (-uesc, -uiu) vb. refl. 1 A pune temeiu, a se întemeia, a-și pune toată încrederea, a se lăsa în nădejdea (cuiva): el nu se bizuia în slugile lui (SLV.) ¶ 2 A se încumeta, a se crede capabil, destoinic, în stare (să facă ceva): îI trimite să facă lucrări de argat, el care se bizuia a se lupta cu zeii (ISP.) [ung. bizni].