BLANĂ², blăni, s. f. Scîndură groasă (de obicei scurtă și cioplită cu securea). Un avocat spătos îngrămădise în blana ușii un moșneag știrb. CAMILAR, N. II 306. Cuiele bătute adînc în blana de lemn țineau încă puternic. ANGHEL, PR. 132. Un sfredel mare se aude rozînd țesăturile uscate ale blănii bătrîne de stejar [a ușii]. CARAGIALE, O. I 291.