BLEAȘCĂ adj. invar. (Mold.; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Ud tare, plin de apă; leoarcă. (în forma bleoașcă) Cu capul bleoașcă de sudoare. CAMILAR, N. II 377. ◊ (Adverbial, mai ales pe lîngă adjectivul «ud») Era udă bleașcă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 148. – Variantă: bleoașcă adj. invar.