BREBENEL, brebenei, s. m. (Mai ales la pl.) Nume dat la două specii de plante erbacee din familia papaveraceelor, cu flori purpurii, trandafirii, albe sau gălbui; cresc primăvara (uneori împreună) prin păduri umbroase (Corydalis Marshalliana și Corydalis solida); breabăn. Pe-o pajiște de brebenei O privighetoare A zburat dintr-un copac, Gătit cu beteală și cercei. V. ROM. noiembrie 1952, 275. Rîd brebeneii cei albi, iar crinul cîmpiei de-o parte Ține potirul plecat. COȘBUC, P. II 62. Ți-oi anina doi cercei, Doi cercei de brebenei, Să tragă ochii la ei. ALECSANDRI, P. P. 288. Avea Costea Mielușei Cîți sînt vara Brebenei. TEODORESCU, P. P. 514. ◊ Expr. (Familiar) A lăsa (pe cineva) brebenel = a-l lăsa gol-pușcă. A tunde (pe cineva) brebenel = a-l tunde chilug.