BUCURA (-ur) I. vb. tr. 1 A aduce bucurie, a umplea de bucurie: am alergat s’o bucur anunțîn-du-i vizita d-voastră (ALECS.); aci te bucură, aci te scutură (ZNN.). II. vb. refl. 1 A se umple de bucurie: se bucură din tot sulletul lui și mulțumi Iui Dumnezeu (ISP.) ¶ 2 A-și găsi plăcerea în ceva, a răvni la ceva, a umbla să capete ceva: m’am bucurat la avere și la vai de păcatele mele (ZNN.) ¶ 3 A avea parte de ceva; a avea ceva ce-i aduce folos, a poseda: ne bucurăm astăzi de cea mai absolută libertate de cugetare (I. -GH.) [comp. alb. bukuron].