BĂLIGAR², băligare, s. n. 1. Baligă. 2. Baligă călcată de vite, amestecată cu paie și cu ogrinji, care se întrebuințează ca îngrășămînt sau ca combustibil (v. tizic); gunoi de vite. [în timpul ciumei lui Caragea] d-asupra orașului se ridica un fum galben și acru, fumul băligarului care ardea în curțile boierești, și orașul răsuna de urletul jalnic al cînilor rămași fără stăpîn. GHICA, S. 31. – Variantă: bălegar (GALAN, Z. R. 266) s. n.