CÎRCÎI, pers. 3 cîrcîie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări) A emite sunete caracteristice. Umblam pe cărările umede, printre ramuri împletite, stîrnind sturzi cu zbor tăcut și mierle care fîlfîiau cîrcîind spăriate. SADOVEANU, O. III 319. Găina care cîrcîie seara dimineața nu face ou. ◊ Fig. Tovarășa circii speriată și se făcu mică subt umărul lui. SADOVEANU, P. M. 196.