CANGE (pl. căngi), CANCE (pl. cănci) sf. 1 Prăjină lungă, cu un cîrlig de fier la unul din capete, spre a putea apuca ceva de departe: pare că o cange de fier i se înfipsese în inimă VLAH. ¶ 2 🐦 Ghiara pasărilor răpitoare: începură a o pișca cu clonțurile, a o sgîria cu căncile și a o bate cu aripile SB. ¶ 3 Fig. Mînă, labă, ghiară (la oameni): dar cînd să puie cangea pe hoț, tufă! ALECS.; familiar a se lua în căngi, a se încâiera: de-aici, vrajbă între babe ... să se ia în căngi, nu alta SAD. ¶ 4 Fâșie de pănură cu un cîrligel sau cu un ac îndoit la un capăt, cu care croitorul ține lucrul nemișcat pe genunchi [tc. kanğa].