CASTEL, castele, s. n. 1. Casă mare medievală, prevăzută cu turnuri și creneluri, înconjurată cu ziduri și cu șanțuri, servind ca locuință fortificată seniorilor feudali; fortăreață, cetățuie; (astăzi) casă mare și luxoasă, imitînd arhitectura medievală. In marginea dinspre pădure a satului răsar din pieptul unui deal zidurile înalte și roșiatice ale mărețului castel. VLAHUȚĂ, O. AL. 145. Stă castelul singuratic, ogiindindu-se în lacuri. EMINESCU, O. I 152. Ce castel e acesta? întrebă Sobiețchi cînd, ridicînd capul, zări pe sprînceana dealului înălțîndu-se trufașă dinaintea lui cetățuia Neamțu. NEGRUZZI, S. I 168. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere. 2. (În expr.) Castel de apă = construcție specială, de obicei de beton armat, în care se fac rezerve de apă, în vederea alimentării, prin conducte, a unei fabrici, a unei aglomerări umane etc.