CEAȚĂ (pl. ceți) sf. 1 Văl întunecos, perdea pe ochi ce întunecă vederea: ochii îi erau acoperiți de-o ~ (VLAH.) ¶ 2 🌦 Aburi deși ca un fum gros ce se formează de asupra pămîntului, iarna, și prin cari abia se zărește: e tristă și urîtă iarna la țară... cînd norii sau ceața întunecă cerul (ODOB.); Ⓕ: s’a înnecat în ceața depărtării (DLVR.) [lat. vulg. caecia < caecius „orb”].