CEHĂI, CIHĂI (-ăesc) l. vb. tr. Mold. Bucov. A stărui cu vorba pe lîngă cineva, a supăra din pricina stăruințelor: au început a mă tot ruga și a mă cehăi ca să-i dau și lui să mănînce (SB.); tot cihăia mama pe tata să mă mai dee undeva la școală (CRG.). II. vb. intr. ‡ A lătra.