chei Dicționarele noastre explică cuvîntul chei ca un împrumut din fr. quai. Există însă o dificultate : judecînd după cuvintele cu terminație similară, fr. quai trebuia să devină în romînește cheu: laquais > lacheu, remblai > rambleu, porte-monnaie > portmoneu (ba și portefeuiile devine în gura unora portfeu). Forma cheu există de fapt în mediul marinăresc și e inserată în dicționare (DU, DA, CADE, Scriban ; primul și al treilea dintre aceste dicționare consideră chiar preferabilă forma cheu. în „Limba romînă”, 1961, nr. 1, p. 32, o notă necritică scrisă de P. Lupu-Babei, ofițer de marină, pledează pentru cheu). Singur DLRM nu inserează forma cheu; dar aceasta începe să apară în cărți, deoarece editurile consultă specialiști în marină pentru textele care se referă la această ramură de activitate. Mi se pare neîndoielnic că chei este forma mai veche și în orice caz este singura populară. Cuvîntul nu circulă numai în mediul marinăresc : Dîmbovița, de exemplu, are cheiuri, și nimeni în București nu spune altfel decât chei. Originea acestei forme trebuie căutată într-o limbă slavă (cf. bg. кей), care a tratat cuvîntul ca pe cele de origine greacă terminate în -αĩος, -εĩος etc. (bg. фарисей, юдей, Андрей etc.). Cît despre forma cheu, aceasta se datorează unei tendințe de francizare și probabil a fost introdusă în marină prin capriciul unui comandant.