CHICĂ (pl. -ci) sf. 1 Părul mai lung de pe ceală sau din creștetul capului, plete: chica lui cea neagră... flutura ca o coamă pe grumajii Iui albi (ISP.); (P): a face cuiva chica topor, a da o păruială sdravănă: de-abia scăpat din mînile jupînesei cu chica topor și cu obrajii bujorați de palme (I.-GH.) ¶ 2 Trans. Cosiță, coadă; moț (la Românii Apuseni) ¶ 3 🌿 CHICA-VOINICULUI, plantă cu flori albastre ca cerul, rar alburii, cultivată prin grădini; numită și „barba-boierului”, „boarze”, „morăriță”, „nigelulă”, „paingăn”, etc. (Nigella damascena) (🖼 1106) [vsl. kyka].