CHINGĂ (pl. -gi) sf. 1 Cingătoare lată de piele sau de cînepă care se trece pe sub pîntecele calului spre a fixa bine șaua (🖼 1118),: înșelă și înfrînă calul și chinga o strînse mai mult decît altă dată (ISP.); a strînge bine calul în chingi; de aci, Ⓕ a strînge pe cineva în chingi, a-l ținea de scurt, a nu-l slăbi de loc: a-l constrînge să facă ceva: ai să strîngi pe boieri în chingi negustorește și o să-ți intri în bani (CAR.) ¶ 2 🔧 Stinghie pusă de-a curmezișul spre a lega între ele două lemne, două sau mai multe scînduri: chinga patului, chinga ferestreului, teascului, urzitoarei, războiului, etc. ¶ 3 Curea de moșie; fășie de pămînt: pe o margine a drumului, din care pornesc chingile de pămînt, măsurate ’n pogoane, ard focuri (LUNG.) [lat. cĭngŭla > *clĭnga].