CI conj. 1. (După o negație sau o propoziție negativă) (Ba) dimpotrivă. Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte (EMINESCU). 2. (Înv. și livresc, după o propoziție afirmativă) Cu toate acestea; totuși. Plîngea fetița, ci-n zadar ! (RETEGANUL). ♦ (După o propoziție ipotetică sau condițională) Dar, însă. Ți-ai arăta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mînia (EMINESCU). 3. (Adesea însotind un imperativ; arată nerăbdarea) Dar. . . Ci trebuie să plec ! (BENIUC). – Din ce (<lat. quid).