* CIOCAN² (pl. -ane) I. sn. 1 🔧 Unealtă de fier, de diferite forme, avînd o coadă de lemn, și cu care se bate sau se lucrează fierul și alte metale (🖼 1187); (P): tot Țiganul își laudă ~ul, fiecare se laudă, socotește că e mai bun ceea ce-i aparține; a fi între ~ și nicovală, a fi într’o astfel de situațiune, încît ori încotro s’ar întoarce cineva, ar întîmpina greutăți sau ar da greș; F a sta ~ pe (sau a se ține ~ de) capul cuiva, a nu da pace cuiva supărîndu-l cu stăruințe spre a dobîndi ceva sau a-l îndupleca la ceva ¶ 2 🚜 Ciocănel cu care se bate coasa (🖼 1190) ¶ 3 🔧 ~ cu aburi, butuc enorm de fontă, pus în mișcare cu aburi (prin forța hidraulică sau prin electricitate), care se întrebuințează în uzine pentru lucrarea bucăților mari de fier (🖼 1188) ¶ 4 🫀 Unul din oscioarele așezate în urechea mijlocie (👉 URECHE) ¶ 5 Un fel de belciug de fier înțepenit la o poartă, cu care cineva lovește spre a vesti pe cei dinăuntru s’o deschidă. ❍ II. sm. 🐟 Pește de mare cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus) (🖼 1189) [comp. čekanŭ, bg. čukanŭ].