CIOCĂNI (-nesc) vb. tr. și intr. 1 A bate cu ciocanul sau cu un obiect oare-care: ciocănind liniștit cu condeiul pe masă (CAR.) ¶ 2 A lovi ușor cu degetele, a bate la ușă: mă ciocăni în piept și ’n spate (GN.); aud ciocănind la ușă (I.-GH.) ¶ 3 A bate, a lovi ușor cu ciocul: verdarea cearcă copaciul și mai slab unde găsește, acolo ciocănește (PANN) ¶ 4 Ⓕ A bate capul cuiva, a sta ciocan pe capul cuiva: las’o și pe mătușa Paraschiva, să mă ciocănească de dimineață pînă ’n seară (SAD.).