CIRITEL, ciritei, s. m. (Mai ales la pl.) 1. Tufiș de copăcei. Ne încurcăm printre ciritei de brad. CREANGĂ, A. 30. Mă lăsai pe plai de-o parte... Sub frunziș de ciritei, Unde trec turme de miei. ALECSANDRI, P. P. 257. Frunză verde stejărel, Ici în vale-n ciritel S-a ivit un voinicel. ȘEZ. I 10. 2. Arbust mic din familia rozaceelor (Spiraea ulmifolia); cununiță. Și mi se juca Sub un ciritel Un mic iepurel. MARIAN, S. 235. – Variantă: ciretel (SBIERA, P. 10) s. m.