ciúng, -ă, ciungi, -e, adj. (reg.) 1. Lipsit de un braț; cu brațul retezat; invalid. 2. Arbore pitic, nedezvoltat sau cu crengile tăiate. 3. Arbore bătrân din care nu a mai rămas decât tulpina: „Pe unde Maica meré / Ciungi uscați tăt înverzé” (Memoria, 2001: 112). ■ (top.) Ciungi, deal acoperit cu tufișuri și fânațe în Bârsana, Oncești, Rozavlea, Săliștea de Sus, Slătioara; Ciunga, deal neîmpădurit în Borșa. ■ (geol.) Ciungi, peșteră situată în apropiere de satul Mesteacăn. ■ (onom.) Ciungu, nume de familie și poreclă în Maram. (Sec. XV). – Cf. it. cionco „mutilat” (Scriban, DEX, MDA); din rădăcina expresivă cioc, cu infizul nazal (DER); cuv. autohton (Philippide).