ciurói, ciuroaie, (ciurău), s.n. 1. Izvor care curge pe un jgheab îngust; șuvoi de apă. 2. Jgheab din lemn sau metal sub streașina casei, pentru colectarea apelor pluviale; valău / halău, ciotorne. ■ (top.) Ciuroi, fânațe în Bârsana, Bogdan-Vodă, Dragomirești, Ieud, Rozavlea, Săcel, Vadul Izei; pe terenurile respective există câte un izvoraș (Vișovan, 2005); Ciuroaiele, loc de pe Valea Vaserului, unde mai multe izvoare curg pe un scoc (Mihali, 2015: 67); Ciuroi, cascadă (20 m) în bazinul Văii Sarasău, pe râul Ciuroi. – Din interj. ciur „exprimă zgomotul produs de un șuvoi de apă” + suf. -oi (Giuglea, după DER); probabil din ciurui „a curge șiroind și producând un zgomot caracteristic” (DEX, MDA).