CLACĂ, clăci, s. f. 1. Formă caracteristică a rentei feudale, constînd din munca gratuită pe care țăranul era obligat să o presteze în folosul stăpînului moșiei. ♦ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de Inimă, de mîntuală, prost. 2. (Pop.) Muncă colectivă benevolă pe care o fac țăranii pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită de o mică petrecere, glume, povestiri etc. ♦ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă; flecăreală. 3. Prestație ocazională la diverse lucrări de interes public. – Bg., sb. tlaka.