clápă f., pl. e (germ. klappe, de unde și ceh. pol. klapa, clapă, pleoapă; bg. ngr. klapa. V. clipesc). Valvă, válvulă, supapă. Capac la prinzătoarea de păsărĭ orĭ la o groapă (ĭar în P. P. din Munt. și la secriŭ). Pĭesa pe care apeșĭ la un instrument muzical (piano, flaut, corn) ca să daĭ drumu sunetuluĭ. Capacu buzunaruluĭ la haĭnă. Fig. A trage cuĭva clapa, a-l prinde în capcană, a-l păcăli, a-l înșela.