CLOCOTITOR, -OARE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. 2. (Despre rîuri, șuvoaie, ape) Agitat și zgomotos (ca o apă în fierbere). Alerga în umbră, rostogol, Un șuvoi clocotitor. TOMA, C. V. 337. Un popor de stînci se ridică din fundul rîului clocotitor. VLAHUȚĂ, O. AL. I 170. 3. Fig. (Despre sentimente și pasiuni) Aprins, gata să se dezlănțuie; (despre viață, suflet, inimă) fremătător. Inimile voastre clocotitoare, Mereu mai sprintene, mereu mai proaspete. DEȘLIU, G. 33. Simțea mîndria lui rănită și o mînie clocotitoare ce trebuia înăbușită. BART, E. 212. 4. Fig. Răsunător, zgomotos. Prin întuneric rămase încă viu și îngrozitor urletul clocotitor al apelor noianului. HOGAȘ, M. N. 222. 4 ◊ (Adverbial) Un tunet răzleț, răsărit din miazănoapte, răscoli clocotitor nemărginirile rotunde. HOGAȘ, M. N. 175.