coafură, editură La cuvîntul editură, CADE nu spune decât „din edita” (?), pe cînd DLRM, mai curajos, arată că e din edita + suf. -ură. Dar un sufix -ură nu există în romînește, productiv, decît în cuvinte derivate de la participii, astfel că la rădăcina verbului se adaugă fie -tură (căzătură, cotitură), fie -sură (arsură). Deci, dacă editură ar fi format în romînește ar trebui să sune *editatură. Îl mai avem pe -ură în cuvinte derivate de la adjective, fie romînești (căldură), fie împrumutate (curbură), dar aceasta nu ne poate ajuta aici, după cum nu ne pot ajuta derivatele de felul lui bromură. În franțuzește, prin căderea lui t intervocalic, sufixul latin -atura a devenit -ure, prin urmare de aici ne-au putut veni cuvinte formate cu sufixul -ură : armură, broșură, cizelură, coafură, dublură, frizură, gravură, procedură, sudură, toate avînd alături verbe de conjugarea I (arma, broșa etc.). Aici se poate adăuga uzură, care nu a pierdut consoana t în franțuzește, ci pornește de Ia lat. usura. În general, cuvintele de felul lui editură sînt la noi împrumutate, prin urmare ne-am putea aștepta să-l găsim în franțuzește sau în altă limbă apuseană. Dar nici o limbă străină nu ne oferă un punct de plecare. De aceea, trebuie să dăm dreptate lui Scriban care socotește că edita vine de la editor (și adaugă că cuvîntul nu există nici în latinește, nici în franțuzește, nici în italienește). Limbile romanice nici nu au un cuvînt care să corespundă cu al nostru: franceza zice éditions, ceea ce se confundă cu „ediții” ; italiana zice casa editrice. Pe de altă parte greaca are pe ἐϰδοτικό, care nu pot judeca dacă e calc sau formație originală, dar în orice caz e diferit de cuvîntul romînesc ; la fel au calcuri limbile slave (rus. издательстео, bg. издателстео, pol. wydawnictwo ; scr. naklada și ceh. nakladatelství sînt și ele calcuri după germ. Verlag) și maghiara (kiadó). Cuvîntul nostru este deci complet izolat și capătă consistență ideea că e format în romînește. Dar cum se poate ajunge de la editor la editură ? Prin analogie, luîndu-se ca model perechile cenzor-cenzură, colector-colectură, coafor-coafură. Trebuie să mai adaug însă că, după toate probabilitățile, modelul nu este nici latin, nici romanic : limbile romanice oferă puține exemple de perechi de cuvinte, unul în -tor (-sor), nume de agent, celălalt în -tura (-sura), numele profesiunii sau al locului unde se desfășoară aceasta. Am putea cita dintre cuvintele împrumutate în romînește, pe cenzor și cenzură, dictator și dictatură. În schimb germana cunoaște numeroase asemenea perechi, cum ar fi Dresseur/Dressur, Kollekteur/Kollektur, Professor/Professur, de unde rom. dresor/dresură, colector/colectură, profesor/ profesură etc. Alte cuvinte în -ură desemnînd exercitarea profesiei sau instituția, unde se exercită sînt avocatură (germ. Advokatur), comandatură (germ. Kommamndantur), procuratură (rus. прокуратура). Ca și în alte cazuri (vezi SLG, p. 125-126), limbile neromanice au procedat cu elementele latinești mai liber decît limbile romanice. Dintre toate cuvintele citate care arată locul, instituția, nici unul nu e de origine lațină sau romanică (deci nici modelul lui editură) : coafură a fost împrumutat din franțuzește cu înțelesul de „pieptănătură”, dar cu cel de „frizerie” este o creație romînească, în același fel ca editură,