COLȚ I. sm. 1 🫀 Dinte canin la om; dinte lung și ascuțit; Își arată ~ii cei pociți din gură (PANN); Ⓕ: a-și arăta ~ții, a amenința, a-și arăta răutatea; a se lua la ~ sau la ~i, a se lua la ceartă, a se încăiera ¶ 2 🐒 Dinte canin la animale (🖼 1385): sfășiindu-i burta cu ~ii lui cei grozavi (ISP.); (cîine) rău de ~, care mușcă: avea un zăvod mare și rău de ~ (GN.); ~ de lup, rana pe care o face un lup mușcînd sau încolțind o vită (PAMF.) ¶ 3 🐕 Unul din dinții mărginași la cai ¶ 4 🌿COLȚUL-BABEI, plantă tîrîtoare, cu flori galbene, cu fructe țepoase, numită și „păducherniță” sau „păduchele-calului” (Tribulus terrestris) (🖼 1386); - COLȚUL-LUPULUI = BRĂBIN ¶ 5 🌐 Vîrf ascuțit de stîncă: vizuina neînduplecatului voevod era așezată pe niște ~ de stîncă (CAR.) ¶ 6 🌐Piatră ascuțită pe o stîncă: cînd se atingea de cîte un ~ de piatră, cărnurile îi sîngerau (ISP.) ¶ 7 🌿 Firicel de iarbă sau dintr’o plantă ce abia răsare din pămînt: boii noștri sînt bătrîni, abia mai pot roade ~ul ierbii (GN.); a da ~, a încolți ¶ 8 Cîrlionț de păr pe frunte: își drege ~ii de pe frunte (CAR.) ¶ 9 🔧 pl. Dinții feretrăului ¶ 10 pl. Maram. Dantelă (BRL.). II. (pl. -țuri) sn. 1 Unghiu format din întîlnirea a două linii sau a două suprafețe: se așeză cu credinciosul lui la un ~ de curte (ISP.); în ~ul străzii; ~ul mesei; ~ul unei mantale; ~ul gurii; Ⓕ: a prinde la ~, a prinde Ia strîmtoare ¶ 2 pr. ext. Capăt, locșor (în spec. retras): într’un adevărat ~ de raiu e așezat satul Brezoiu (VLAH.) ¶ 3 Capăt, margine: un ~ de pîine; totdeauna la ~ de țară să-ți faci casă (PANN) ¶ 4 pl. 📰 Linii de alamă care se împreună Ia capăt formînd unghiuri sau margini de diferite forme (🖼 1387) [bg. kolecŭ; srb. koljač].