cónci, conciuri, s.n. (reg.) 1. Coc, păr adunat și prins cu agrafe în creștetul capului: „Din conciu fetelor, / Din struțu feciorilor” (Memoria, 2001: 33). 2. Moț. Pasăre cu conci = pasăre moțată. ■ (top.) Conciu, pădure, deal în Băiuț și Strâmbu Băiuț (zona Lăpuș) (Vișovan, 2008). – Din magh. konty „coc, conci” (Cihac, DA, după DER; DEX, MDA).