2) cor n., pl. urĭ (vgr. horós, lat. chorus. V. horă). În tragediile vechĭ, reuniune de persoane care cîntaŭ și dansaŭ: coru muzelor. Cîntecu lor. Azĭ, reuniune de cîntărețĭ din gură. Cîntec executat pe maĭ multe vocĭ. Locu unde stă coru în biserică. – Maĭ vechĭ hor (după ngr.).