cotárcă, cotărci, s.f. (reg.) 1. Coș: „Când este copt porumbul, se rup cucuruzii în pănuji și se pun în cotărci, cu care se duc la o grămadă sau direct în car” (Faiciuc, 2008: 256). 2. Hambar pentru depozitat știuleții de porumb; coștei, coșargă (în Chioar și Codru). 3. Leagăn confecționat din nuiele: „Eu te legân în cotarcă, / În cotarcă de rătită, / Să n-ai grijă de nemnică” (Calendar, 1980: 17). ■ (onom.) Cotarcău, poreclă și supranume în Dragomirești, „cel ce face cotărci”. – Din srb. kotarka „un fel de șură” (Scriban); din srb., magh. kotarka (MDA).