cotătoáre, cotători, s.f. (reg.) 1. Oglindă: „Să nu te uiți în cotătoare după asfințitu soarelui, că visezi urât” (Calendar, 1980: 37); „La mort în casă, cotătoarele trebuie întoarse cu fața la perete” (Idem, p. 91). 2. Femeie specializată în a ghici viitorul și a alunga, prin vrăji, spiritele rele; vrăjitoare. ■ Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). – Din cota „a se privi (în oglindă)” + suf. -toare.