covrág m. (turc. kyvrag, sucit, încovoĭat, rudă cu covrig). Munt. Olt. Vrej. Cocean, strujan. Trans. Vrej. O buruĭană ale căreĭ florĭ violete seamănă cu ale pejmeĭ. Vreasc. – În Olt. Munt. vest covreag, pl. egĭ (ArhO, 1928, 187, și rev. I. Crg. 6, 151). Probabil, tot de aci și covrag, n., „rupere, zmulgere” (la Cdr. Ps. S.).