CRUCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăti de lemn, de piatră etc., așezate perpendicular și simetric una peste alta și constituind simbolul credinței creștine. ♦ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sîn = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur (cu noi) în casă ! invocație făcută de oamenii superstițioși, cînd se pomenește numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (1), avînd diferite semnificații: într-o listă de nume personale arată că numele însemnat astfel reprezintă o persoană decedată, în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină etc. ♦ Cruce roșie = cruce de culoare roșie, desenată, brodată sau aplicată pe un fond alb, indicînd, în război, neutralitatea spitalelor, a ambulanțelor etc.; organizație internațională pentru ajutorarea răniților și a bolnavilor (în timp de război) și pentru popularizarea cunoștințelor de prim ajutor medical. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă într-un gest făcut cu degetele la frunte, pe piept și la umeri. ♦ Frate de cruce = prieten bun, nedespărțit. 4. Religia, confesiune creștină; creștinism. 5. (Intră în componenta numelor unor insigne, medalii, decorații) Calică-i era haina, dar strălucea pe ea Și crucea Sfîntul Gheorghe, și-a Romîniei stea (ALECSANDRI). 6. Nume care se dă la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte dispuse în formă de cruce (1). ♦ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițînd transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezișul în proțap. Crucea amiezii = punct pe bolta cerească unde se află soarele la amiază. ♦ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ♦ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = e la amiază, e ora 12 din zi. În crucea nopții = la miezul nopții. ♦ (Adverbial) Cruciș. ♦ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. ♦ Instrument de tortură în anticitate, pe care osînditul îl purta adesea în spinare pînă la locul execuției și pe care era apoi pironit cu cuie. ♦ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. 7. (Pop.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate cruciș. 8. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspîntie. ♦ Expr. (Despre vehicule cu orar fix) A face cruce = a se întîlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întîlni pe cineva din întîmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a se ivi piedici înaintea cuiva. 9. (Înv.) Echipă compusă din doi pînă la patru soldați, care erau obligați să plătească căpeteniilor, în mod solidar, o anumită cotă de impozite. 10. (În expr.) Cruce de voinic = bărbat în toată puterea; voinic. II. Compuse: crucea-pămîntului = plantă erbacee cu flori albe sau roz (Heracleum sphondylium); brîna-ursului; crucea-voinicului = plantă erbacee cu flori mari, albastre (Anemone angulosa). – Lat. crux, -cis.