crăciun Diversele etimologii ale cuvîntului au fost discutate de acad. Al. Rosetti în volumul omagial pentru Constantin Giurescu (articolul a fost republicat în BL, XI (1943), p. 56-63 și în Mélanges de linguistique et de philologie, p. 324- 333, reprodus cu mici modificări în „Romanoslavica”, IV (1960), p. 64 – 190). Autorul înlătură o serie de etimologii fanteziste și se oprește la lat. creatio (cu înțelesul de „naștere”), care pare într-adevăr singurul etimon serios propus pînă azi (în SCL, XII (961), p. 313-316, E. Çabej susține că crăciun ar proveni din alb. „kërçû, kërçuni” „buturugă”). Pentru înțelesul lui crăciun s-ar putea compara port. criança „copil” și alte derivate romanice. Totuși acad. Al. Rosetti arată că unele trăsături fonetice romînești nu concordă cu forma latină, astfel prima silabă trebuia să fie cre-, nu cră-, iar finala, așteptată, este -une, nu -un. Pentru a elimina aceste greutăți, autorul crede că, trebuie să facem apel la un intermediar slav, deși slaviștii, pe de altă parte, cred în general că formele corespunzătoare din slavă provin din romînește. Cele două obiecții ridicate de acad. Al. Rosetti pot fi înlăturate. Silaba inițială a cuvîntului romînesc este cră- și nu cre-, din cauză că r este dur, în acord cu n final (cf. crăpa < lat. crepare) ; consoana č nu a avut nici o influență, deoarece nu are o variantă dură (cf. tăciune < lat. titione, care nici măcar la plural, tăciuni, nu moaie pe t inițial). Este adevărat că alături de crăpa există varianta regională crepa, iar crăciun nu are decît într-un singur loc (cf. DA) varianta creciun, dar situația celor două cuvinte nu este aceeași. Alături de crăpa, crapă există crepa, creapă, apoi crepi, crepe, cu muierea normală a lui r, vezi cresta alături de creastă, creste, treptat, alături de treaptă, trepte. Crăciun nu are și nu poate avea alături forma de acest tip, pentru că în formele lui accentul nu este nicăieri pe silaba inițială. Cît privește terminația, N. Drăganu a încercat să o explice arătînd că singularul crăciun s-ar fi refăcut sub influența unui plural crăciuni. Acad. Al. Rosetti arată că un astfel de plural nu e obișnuit și, dacă ar exista, nu ar avea de ce să influențeze singularul. Se mai poate adăuga încă ceva : diferența, de gen. Creatione era feminin ; dacă ar fi existat un plural romînesc două crăciuni (în ce epocă ? pluralele feminine în -i nu aparțin, desigur, începuturilor limbii romîne), acesta nu putea provoca apariția unui singular neutru crăciun, căci nu exista și nu există pînă azi un model pentru o flexiune de tipul un crăciun – două orăciuni. De fapt, nu e vorba numai de o diferență de terminație, ci și de una de gen : creatione era feminin, ca rogatione. De ce nu a rămas, ca acesta din. urmă, feminin ? Substantivele, de felul lui creatione sînt în realitate de mai multe tipuri : 1. masculine latinești în -o, -onis, care la rîndul lor prezint mai multe aspecte romînești : a. terminate în -un : căpun < lat. Capo. (?), găun < lat. cauo (?), grăsun < lat. *grasso, păun < pauo. _b. terminate în -un, cu varianta -une : gărgăun și gărgăune < lat. crabro (?); tăun și tăune < *tabo. După cum se vede, sub punctele a. și b. intră numai nume de animale. c. terminate în -une, cu varianta -un : cf. tăciune, tăciun < lat. titio. d. terminate numai în -une: cărbune < lat. carbo. După cum se vede, sub c. și d. intră numai neînsuflețite. e. devenite în romînește neutre, numai în -un : săpun < lat. sapo. 2. feminine latinești în -io : a. Cîteva cuvinte izolate, legate la origine de verbe : genune < lat, gyro (?) : minune < lat. *mirio (?); pășune < lat. pastio ; răpciune, răpciun < lat. raptio (?). La acestea trebuie adăugate unele care prezintă modificări fonetice : minciună < lat. mentio ; rușine < lat. *rosio (?). b. Substantive derivate cu sufixul -atio, itio, legate de verbe pînă azi. Acestea sînt foarte numeroase, de aceea mă mulțumesc să dau cîteva exemple : iertăciune, plecăciune, rugăciune etc. E foarte greu de spus, despre fiecare în parte, dacă e moștenit din latinește sau format în romînește, de vreme ce atît rădăcina cît și sufixul sînt vii. Constatăm că au rămas feminine derivatele analizabile (de tipul goliciune, spurcăciune), abstracte derivate de la verbe sau adjective, și cîteva neanalizabile, dar simțite ca abstracte verbale (minciună, pășune, rușine). Au pierdut în mare parte pe -e, în acord cu tendința cunoscută a limbii noastre (cu excepția apusului țării, unde există tendința contrarie), masculinele nume de animale, în sfîrșit au pierdut parțial pe -e dar au rămas masculine sau au devenit neutre numele de obiecte neînsuflețite (crăciun, săpun). Așadar crăciun a pierdut pe -e pentru că a pierdut legătura cu verbul de la care derivă.