CUCUI, cucuie, s. n. 1. Umflătură, proeminență care se face la cap, provocată de lovirea cu un corp tare. V. contuziune. Cucuiul îi ieșise în frunte ca o nucă. CAMILAR, TEM. 96. Brațele... erau pline de vînătăi, capul plin de cucuie. PAS, Z. IV 114. Fugea greoi și cu palma stîngă se freca la cucuiul ce i se iscase de lovitură. SADOVEANU, M. C. 17. 2. (Regional) Moț de pene la capul păsărilor. Pui, pui, pui, Vin la cușcă să te-ncui, Să-ți pun mîna pe cucui. SEVASTOS, N. 305.