CUI, cuie, s. n. 1. Piesă mică, cilindrică sau în patru muchii, de metal sau de lemn, turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ♦ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță care împiedica desfacerea piulițelor. ♦ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să se uite răul dinainte. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a dîrdîi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o grijă etc. ♦ Cuier simplu de perete. ♦ Expr. Cuiul lui Pepelea = drept pe care și-l creează cineva pe baze șubrede, pentru a stingheri pe altul. A-și pune pofta-n cui = a renunța la un lucru mult dorit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu cuiul (1). – Lat. cuneus.