CULCA, culc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a adormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ♦ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a nu se sinchisi de nimic. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai păstrezi vreo speranță. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ Tranz. A pune pe cineva să se întindă la pămînt cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pămînt = a dobori; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pămînt. – Lat. collocare.