CUM² conj. (Stabilește raporturi de subordonare) 1. (Introduce o completivă directă sau indirectă) Privind în urma lor Cum se duceau. . . Rămase gînditor (COȘBUC). ♦ Loc. adj. și adv. Nu știu cum = într-un fel oarecare; (în mod) ciudat, bizar. 2. (Introduce o propoziție modală) M-au văzut cuscrii cum dormeam ? (CREANGĂ). ** (Introduce o propoziție comparativă) Precum. Vei rîde, tată, cum ai rîs și de surioarele mele (ISPIRESCU). ♦ Expr. Cum nu este (sau nu se mai află), se spune despre cineva sau ceva care posedă în cel mai înalt grad anumite calități. Cum s-ar zice = adică, va să zică. 3. (Introduce o propoziție cauzală) Deoarece, întrucît. Tată-său, cum îi supărăcios are să zică. . . (CREANGĂ). 4. (Introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși. Uscățiv așa cum este, gîrbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic (EMINESCU). 5. (Introduce o propoziție relativă) Care. Să se facă un palat cum seamăn pe lume să nu aibă (ISPIRESCU). 6. În măsură în care, pe cît. Nu mă vreți voi, cum înțeleg ? (NEGRUZZI). 7. (Introduce o propoziție temporală) În timp ce, pe cînd. ♦ Îndată ce. ♦ (Arată că două acțiuni se petrec aproape simultan) Cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga (NEGRUZZI). 8. (Introduce o propoziție atributivă) În care, cînd. Din ceasul cum te-am văzut. . . m-ai agiuns la inimă (ALECSANDRI). 9. (Înv., introduce o propoziție finală) Pentru ca. Își va pune toate puterile cum să-și sfîrșească slujba (ISPIRESCU). 10. (Introduce o propoziție subiectivă) Cum te porți nu e bine. – Lat. quomo[do].