cuminecătúră, cuminecături, s.f. Ritual religios care constă în gustarea de către credincioși a pâinii și vinului, după ce în prealabil enoriașul s-a spovedit; euharistie, împărtășanie, grijanie: „După slujba (de Bobotează) credincioșii să pun în rând și sărută crucea și ieu adesmă și duc acasă. Îi cuminecătură pă jumătate” (Bilțiu, 2009: 186; vol. II). – Din cumineca + suf. -ătură (Scriban, DEX, MDA).